Istoric

Scurt Istoric al Mănăstirii Cernica

      La câţiva kilometri de Bucureşti, în locuri în care pădurea a format în trecutul îndepărtat un masiv forestier imens, vechiul codru al Vlăsiei, se ridică Mănăstirea Cernica, locaş de spiritualitate, monument istoric de cultură şi artă veche. Încântat de frumuseţea sălbatică a acestor locuri şi de valoarea lor strategică, marele vornic Cernica Ştirbei a înfiinţat în 1603 un schit de monahi care mai târziu îi va purta numele. A ridicat în unul din ostroavele lacului Cernica o biserică purtând hramul Sfântului Ierarh Nicolae şi zidirile necesare unei obşti de monahi.

     Ca toate ctitoriile mănăstireşti din aceea vreme, schitul era lăcaş de închinăciune şi reculegere şi totodată adăpost la vremuri de primejdie pentru popor. Cercetările arheologice au descoperit însă că această ctitorie era întemeiată pe locul unei aşezări monahale mai vechi, pierdută aici în desişurile codrilor.

    Şi astăzi elementele dominante ale naturii de aici sunt pădurea şi lacul Cernica, ce îmbrăţişează cele două ostroave: ostrovul Sfântul Gheorghe cu Biserica Sfântul Mucenic Gheorghe (l842), şi ansamblul monahal în formă de cetate, ctitorite de Sfântul Ierarh Calinic, fost stareţ al mănăstirii (1820-1850) şi ostrovul Sfântul Nicolae cu Biserica Sfântul Ierarh Nicolae. Aceasta a fost construită de stareţul Timotei între anii 1809-1815, pe fundaţiile a două biserici: una de lemn pe temelie de piatră, consemnată în documentele vremii ca prima aşezare monahală cernicană – Grădiştea Foreştilor, având ca egumen pe Partenie – iar cea de-a doua, consemnată pe la anul 1606, ca fiind o nouă zidire ridicată peste cea veche. Aceasta era ctitoria vornicul Cernica Ştirbei, înconjurată de căsuţe ce ţineau loc de chilii pentru vieţuitorii de atunci, dornici de nevoinţă în vederea desăvârşirii.

     Biserica construită de Cernica Ştirbei, din cauza unor degradări structurale, va fi demolată şi, pe temeliile ei, stareţul Timotei va construi actuala Biserică Sfantul Nicolae, una dintre cele mai impunătoare lăcaşuri de cult. În partea de nord a ostrovului Sf. Nicolae se află Biserica Sfântul Lazăr, ctitorită de stareţul Gheorghe în 1804, a cunoscut numeroase modificări în timpul lucrărilor de restaurare executate în vremea stareţului Zosima Pârvulescu, în anul 1936. De la ctitoria modestă din anul 1606 a vornicului Cernica, mănăstirea a crescut ca dimensiuni şi importanţă social-religioasă. Astăzi ea ocupă cele două ostroave, Sfântul Nicolae şi Sfântul Gheorghe. În ostrovul Sfântul Nicolae se află Biserica Sfântul Ierarh Nicolae (1815), Biserica Sfântul Lazăr (1804), un corp de chilii, câteva case şi cimitirul. În ostrovul Sfântul Gheorghe se găseşte cetatea, în mijloc cu biserica Sfântul Mare Mucenic Gheorghe (1842), trei paraclise, două case memoriale, muzeul mănăstirii, trapeza, biblioteca şi alte câteva clădiri.

      În decursul istoriei sale Mănăstirea Cernica cunoaşte câteva momente mai importante, cu adânci ecouri în viaţa şi spiritualitatea locului. În primul rând, sosirea în anul 1781, la 1 septembrie, a stareţului Gheorghe, care revigorează viaţa monahală de aici dându- i noi dimensiuni duhovniceşti şi în acelaşi timp reface aproape din temelie întregul aşezământ. Personalitate covârşitoare, cuviosul Gheorghe a influenţat pentru mult timp viaţa duhovnicească a mănăstirii axându-o pe muncă şi rugăciune neîncetată. În acest sens a lăsat şi o Diată care va fi un îndreptar preţios pentru bunul mers al multor obşti monahale în direcţia dată de Hristos prin Evanghelia Sa. Pentru viaţa sa plină de dăruire, smerenie şi sfinţenie, stareţul Gheorghe este canonizat la 3 decembrie 2005. Moaştele sale se află în Biserica Sfântul Mare Mucenic Gheorghe din ostrovul cu acelaşi nume.

     Al doilea eveniment din viaţa lavrei cernicane, dar şi a Bisericii Ortodoxe Române, în general, este venirea ca frate în această mănăstire, în anul 1807, a Sfântului Ierarh Calinic, marele povăţuitor de suflete de mai târziu. Persoana sa smerită şi ascultătoare, adânc rugătoare şi iubitoare de sfinţenie s-a impus încă de la început. Ales stareţ în anul 1820, devine un neîntrecut organizator şi un mare rugător şi păstor de suflete. Zideşte Biserica Sfantul Mare Mucenic Gheorghe cu cetatea din jur în ostrovul Sfântul Gheorghe, trapeza şi biblioteca. Cu multă răbdare şi înţelepciune impune ordine şi înaltă vieţuire duhovnicească. În timpul Revoluţiei de la 1821 primeşte la mănăstire şi oferă adăpost şi hrană multor locuitori din Bucureşti. A zidit însemnate locaşuri bisericeşti, şcoli şi multe aşezăminte. Pentru vrednicia sa, dar mai ales pentru viaţa sa sfântă a fost ales în 1850 episcop al Râmnicului şi Noului Severin spre „a îndrepta Biserica şi clerul care erau în scăzământ”. Adoarme în Domnul la 11 aprilie 1866, iar la 23 octombrie 1955 este canonizat. Moaştele lui se află în Biserica Sfântul Mare Mucenic Gheorghe, ctitoria sa. În cadrul complexului mănăstiresc vizitatorii şi pelerinii pot admira în primul rând cele două biserici, Sf. Gheorghe şi Sf. Nicolae, ambele monumentale, cu plan trilobat, cu abside laterale şi turle impunătoare. Boltirile naosului şi ale pronaosului sunt susţinute de coloane de zid puternice. Biserica Sf. Lazăr din cimitir este de dimensiuni mai reduse dar se remarcă printr-o bogată decoraţie exterioară. Pe langă acestea, incinta adăposteşte Casa Sfântului Ierarh Calinic şi Casa Sfântului Cuvios Stareţ Gheorghe, aflate în ostrovul Sfântul Gheorghe, care cuprind numeroase obiecte ce amintesc de viaţa şi activitatea acestor părinţi ce s-au distins prin înalta lor trăire duhovnicească, oferind tuturor o pildă de aleasă vieţuire.

     Colecţia muzeală a mănăstiri adună numeroase obiecte liturgice, icoane, chivote, veşminte, cărţi vechi, hrisoave şi manuscrise lucrate de monahi iscusiţi. Toate acestea dau o imagine a bogatei activităţi culturale desfăşurate aici. Sunt de remarcat icoane de la sfârşitul secolului XVII: icoana Maicii Domnului cu Pruncul, icoana făcătoare de minuni a Sfântului Ierarh Nicolae. Apoi icoanele unor zugravi din Şcoala de la Cernica: Nicolae Polcovnicu, Adam Zugravu, Fotache, Grigore Frujineschi. Erminia, coloritul, nuanţarea, expresivitatea şi execuţia artistică scot în evidenţă opera unor zugravi locali de înaltă ţinută. Numeroase veşminte ţesute cu fir de aur şi argint, potire, evanghelii şi cruci sunt donaţia Sfântului Ierarh Calinic. Sunt apoi o serie de tablouri, opere ale unor cunoscuţi pictori ca Theodor Pallady şi Ion Ţuculescu, care adaugă şi nota de modernitate vechilor valori adăpostite aici.

     Biblioteca mănăstirii, organizată de însuşi Sfântul Ierarh Calinic numără peste 14 500 de lucrări din care 2000 sunt cărţi vechi româneşti cu valoare de patrimoniu. Trapeza mănăstirii pentru monahi, credincioşi, pelerini, ctitorită de Sfantul Ierarh Calinic în anul 1842, se află pe latura de nord-vest a incintei, ea are forma unei nave de biserică. Vizitată de mulţi credincioşi şi pelerini, dornici de înălţare spirituală, Mănăstirea Cernica este „un adevărat laborator al Învierii”, o poartă deschisă către cer de unde coboară „Toată darea cea bună şi tot darul desăvârşit…”( Iacob I,17).

      Aşezată în apropierea capitalei, Sfânta Mănăstire Cernica a oferit prilej încă din veacurile trecute multor bucureşteni, oameni cu stare şi ctitori, precum şi unor personalităţi ale vieţii bisericeşti, culturale şi politice să-şi aleagă loc de odihnă veşnică pentru ei şi familiile lor în cimitirul mănăstirii, lângă Biserica Sfântul Lazăr din ostrovul Sfântul Nicolae. Din documentele mănăstirii aflăm că cimitirul exista încă de la sfârşitul secolului al XVII-lea, de atunci se păstrează tradiţia de a înmormânta aici pe lângă monahi şi ctitori sau binefăcători ai mănăstirii.

     În cimitirul mănăstirii pot fi văzute mormintele unor personalităţi importante ale Bisericii noastre precum Mitropolitul Primat Nifon al Ungrovlahiei (1789-1875), Mitropolitul Primat Conon Donici (†1922), Mitropolitul Primat Athanasie Mironescu (1858-1931), Gurie Grosu mitropolit al Basarabiei (1876-1943), Mitropolitul Nicolae al Rostovului (1859-1945), Nifon Criveanu, mitropolitul Olteniei (1889- 1970), Mitropolitul Tit Simedrea (1886- 1971), Mitropolitul Efrem Enăcescu (1893-1968), Gherontie Nicolau, episcopul Dunării de Jos (1866-1948), arhiereii Platon Cioşi Ploieşteanul (1867-1934), Veniamin Pocitan (1870-1955), Atanasie Dincă (1896- 1973), Victor Leu (1903-1980), Veniamin Nicolae (1920-1981), Roman Ialomiţeanul, episcop vicar (1921-1994), preoţii profesori Dumitru Stăniloae (1903-1993), Ioan Gh. Savin (1885-1972), Ioan G. Coman (1902- 1987), Athanasie Negoiţă (1903-1995), arhimandriţii Benedict Ghiuş (1904-1990) şi Andrei Scrima (1925-2000), Justin Şerbănescu, Cavaler al Ordinului Mihai Viteazul şi Comandor al Ordinului Coroana României (1869-1941). Printre personalităţi culturale pot fi amintite academicienii Aurel Avramescu (1903- 1985), Şerban Solocolu (1905-1980), Virgil Cândea (1927-2007), scriitorii Gala Galaction (1879-1961), Ernest Bernea (1905-1990), poeţii Virgil Mazilescu (1947-1984), Daniel Turcea (1945- 1979), pictorii Ion Ţuculescu (1910-1962), Octav Grigorescu (1933-1987), istoricul preot Ioan Lupaş (1880-1967), filosoful Vasile Băncilă (1897-1979), violonistul Vasile Filip (1900-1983), memorialistul creştin Ioan Ianolide (1919-1986). Iar între personalităţile politice putem aminti pe ctitorul principal al mănăstirii, Cernica Ştirbei, vornic al lui Mihai Viteazul şi al lui Radu Şerban, pe Dimitrie Papazoglu, locotenent colonel, istoric (1811-1892), pe Nicolae Bibescu, colonel (1818-1888), Ion Pelivan, membru în Sfatul Ţării (1876- 1954), dr. Daniel Ciugureanu, membru fondator al Sfatului Ţării şi prim ministru al Republicii Democratice Moldoveneşti, Pantelimon Halipa (1883-1979), vicepreşedinte al Sfatului Ţării în 1918, Virgil Grigore Pleşoianu, locotenent colonel (1833-1963). Având atâta „nor de mărturii” în faţă, Sfânta Mănăstire Cernica, obştea, în frunte cu stareţul său, se străduieşte mereu, cu ajutorul lui Dumnezeu, să poarte mai departe cu vrednicie corabia dreptei credinţe spre limanul dorit al mântuirii.

Listă de stareți ai Mănăstirii Cernica

Prima perioadă

Atestat 1629 – Atanasie I

Atestat 1654 – Varlaam

1658-1659 – Atanasie al II-lea

1668-1678 – Ștefan I

atestat 1678 – Vasile

atestat 1698, 1699 – Serafim I

atestat 1706 – Sevastian

c1720-c1730 – Serafim al II-lea

atestat 1734 – Savatie

atestat 1739 – Luca

1739 – Mihail

1740 – Teodosie

1740 – Gherasim

1740-1781 – Mănăstirea a fost părăsită

A doua perioadă

1781-1806 – Gheorghe Ardeleanul, Arhimandrit, canonizat de BOR in anul 2005

1807-1816 – Timotei

1816-1818 – Dorothei

1818-1850 – Calinic cel Sfânt, Episcop de Râmnic (1851-1868), canonizat de BOR in anul 1955

1850-1854 – Nicandru

1854-1864 – Diomid

1864-1873 – Ștefan al II-lea

1873-1893 – Ioil Vasilescu

1893-1895 – Silvestru Petrescu

1895-1896 – Ilarion Constantinescu

1896-1921 – Visarion Ionescu

1921 – Dionisie Georgescu

1922 – Iustin Șerbănescu

1925-1933 – Zosima Pârvulescu, Protosinghel

1933-1934 – Hrisant, Protosinghel

1935-1939 – Zosima Pârvulescu, Protosinghel

1939-1940 – Chesarie Păunescu, Arhimandrit

1940-1941 – Dionisie Udristeanu, Arhimandrit

1941-1942 – Atanasie Dincă, Arhimandrit

1942-1943 – Ioil Babaca, Arhimandrit

1943-1944 – Inochentie Tanasoiu, Arhimandrit

1944-1945 – Emilian Antal, Arhiereu

1945-1947 – Partenie Bușcu, Arhimandrit

1947-1952 – Efrem Enachescu, Arhiepiscop al Chisinăului, Mitropolit al Basarabiei

1952-1959 – Atanasie Gladcovschi, Arhimandrit

1959-1973 – Roman Stanciu, Arhimandrit, ulterior Episcop-Vicar patriarhal

1973-1981 – Nifon Barbieru, Arhimandrit

1981-1985 – Calinic Argatu, Arhimandrit, ulterior Arhiepiscop al Argeșului și Muscelului

1986-1990 – Teofil Panait, Arhimandrit

1990-1994 – Dorotei Tudorache Protosinghel

1994-2001 – Clement Popescu, Arhimandrit

2001-2010 – Macarie Ciolan, Arhimandrit

2010-2019 – Maxim Bădoiu, Arhimandrit

2019-Prezent – Vasile Pîrjol, Protosinghel

Locație

Strada Mănăstirii

Cernica 077035

Social